Vineri, 23 Februarie 2018

România, de Ziua Ta, Armata îţi prezintă onorul! - Ziua Naţională a României

În urmă cu 99 de ani, prin hotărârea Marii Adunări Naţionale, întrunită la Alba Iulia, se înfăptuia statul naţional unitar român.

1 DECEMBRIE 1918 se înscrie, de-atunci, ca un moment hotărâtor în istoria neamului nostru, care a împlinit, pentru totdeauna, năzuinţa românilor de a trăi liberi, uniţi, demni şi în bună înţelegere cu vecinii lor, este simbolul peren al unităţii naţionale, al reconcilierii şi slăvirii eroilor care au luptat pentru reîntregire.

Astăzi, ca şi atunci, Armata a rămas un factor de stabilitate important, respectat în societate. Misiunea ei este aceeaşi: apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale, a unităţii şi democraţiei constituţionale ale României.

Manifestările prilejuite de această sărbătoare de suflet a românilor, ZIUA NAŢIONALĂ a ROMÂNIEI, au debutat, în faţa Prefecturii Buzău, la Monumentul Eroilor Neamului, cu o ceremonie militară de comemorare şi omagiere a făuritorilor unităţii neamului românesc.

După oficierea serviciului religios şi depunerea coroanelor şi jerbelor de flori la monument, au urmat alocuţiunile Primarului municipiului Buzău, ing. Constantin Toma, vicepreședintele Consiliului Județean Buzău, Adrian Petre, Ministrului Culturii și Identității Naționale, Lucian Romașcanu, Prefectului judeţului Buzău, Carmen Ichim şi a Comandantului garnizoanei Buzău, general de brigadă Gheorghiță Vlad.

După evocarea momentului de la 1918, a urmat un exerciţiu de îndemânare în mânuirea armei, drill teeam, executat de către militari din cadrul Batalionului 47 Comunicații și Informatică „General Nicolae Petrescu”.

În cadrul activităţilor dedicate marelui eveniment de la 1 Decembrie 1918, comandantul Divizei 2 Infanterie „Getica”, general de brigadă Gheorghiță Vlad şi Adrian Petre, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Buzău, au premiat elevii, participanţi la ediţia a IX-a, a concursului  de istorie, organizat de către Fundaţia „Mareşal Alexandru Averescu”.

Festivitatea s-a încheiat cu o defilare militară organizată de către Divizia 2 Infanterie „Getica”, structură reprezentativă a Forţelor Terestre Române.

Dispozitivul de defilare - aproximativ 450 de militari, a fost constituit din detaşamente aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor  Interne şi Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, din garnizoana Buzău.

Defilarea militară de anul acesta a fost comandată de către locotenent-colonel Virgil Florescu, comandantul Batalionului 620 Operații Speciale „Băneasa-Otopeni” ofiţer cu o carieră militară complexă, participant la exerciţiile multinaţionale în ţară şi în străinătate.

La această activitate au participat reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, cadre militare active, în rezervă şi retragere, veterani de război, reprezentanţi ai mass-media locale şi cetăţeni ai municipiului Buzău.

Prin misiunile asumate, Armata României, care a îmbrăcat noua sa uniformă, cea a unei armate de profesionişti, îşi păstrează respectul tuturor românilor. Astăzi, ca şi atunci, aceasta a rămas un factor de stabilitate important, respectat în societate păstrând aceeaşi misiune: apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale, a unităţii şi democraţiei constituţionale ale României.

Citit 167 ori

D2I 18.10.2010

Adresa:

Unitatea Militară 02470, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu, nr. 1, Buzău, cod poştal 120257

Email:

relatii.publice02470{at}forter.ro

Telefon:

0238725910 / 0238426521

Vremea

booked.net

Social Media