Index | Teatre de operaţii
ISTORICUL EVOLUŢIEI CONFLICTULUI DIN IRAK
Teritoriul de astăzi al Irakului, este aproape identic cu al Mesopotamiei antice, unul dintre cele mai strălucite centre ale civilizaţiei Asiei.
635 - 637 - Cucerirea arabă menţine strălucirea economică şi culturală dar pierde rolul politic al Mesopotamiei.

762 - Fondarea oraşului Bagdad şi mutarea aici a capitalei Califatului Arab devine nucleul unui nou imperiu al lumii islamice.

1258 - Prăbuşirea imperiului sub loviturile mongolilor duce la o puternică decădere economică şi culturală.

Sec. 19 - descoperirea câmpurilor petrolifere de la Mosul trezeşte ţara la o nouă viaţă. Devine provincie în cadrul Imperiului Otoman.

1917 - 1918 - În timpul primului război mondial Irakul este ocupat de trupe britanice.

1921 - Britanicii instalează dinastia Haşemită de la Mecca şi proclamă Irakul regat. Este administrat de Marea Britanie până în anul 1921 când este proclamat republică constituţională.

În anul 1932 şi-a dobândit independenţa, iar în anul 1958 a fost abolită monarhia. Ulterior a dus o politică de "neutralism pozitiv", apropiindu-şi relaţiile de URSS.

14.07.1958 - În urma loviturii de stat, condusă de gen. ABD - al - KARIM KASSEN, proclamă Irakul republică, cu orientare spre U.R.S.S. Irakul devine o mare putere petrolieră.

08.02. 1963 – Are loc o nouă lovitură militară, în urma căreia puterea este preluată de partidul naţionalist BAAS, promotor al unei politice radicale, panislamice şi antioccidentale.

16.07.1979 - Gen. Saddam Hussein, ca lider al partidului BAAS, preia puterea, iar lupta pntru hegemonia şi stăpânirea câmpurilor petrolifere din zona de frontieră iraniano-irakiană, duce la un crâncen război (1980-1988), soldat cu grele pierderi umane şi distrugeri materiale.

Ultima perioadă, sub comanda lui SADDAM HUSSEIN, a fost marcată de războiul civil cu minoritatea kurdă, războiul cu Iranul şi invazia KUWEITULUI în anul 1990.

02.08.1990 - Trupe irakiene invadează şi ocupă Kuwaitul. Invazia KUWEITULUI a fost urmată de proclamarea acestuia, ca fiind cea de-a 19 provincie a sa. Acest act a fost condamnat în cvasiunanimitate de către ONU şi de opinia publică internaţională, excepţie făcând cercuri arabo-islamice extremiste.

Rezoluţia ONU din noiembrie 1990, solicită Irakului ultimativ retragerea tuturor trupelor din KUWEIT. Rămasă fără răspuns, ea determină iniţierea la 17.01.1991 de operaţiuni aeriene ale forţelor armate Aliate reunite sub egida ONU şi comanda SUA, apoi declanşarea la 24.02.1991, a ofensivei terestre (operaţiunea "Furtună în deşert"), care s-a încheiat la 28.02.1991 prin eliberarea Kuweitului şi anihilarea forţelor armate Irakiene invadatoare.

În pofida pierderilor grele şi a distrugerilor suferite în război, a revoltelor interne izbucnite în nordul ţării, în zonele locuite de kurzi şi în cele şiite din sud, precum şi a sancţiunilor impuse de ONU, SADDAM HUSSEIN a reuşit să-şi menţină puterea în continuare.

În anul 2002, pe fondul escaladării atacurilor teroriste internaţionale, a interzicerii activităţilor comisiilor de control constituite în vederea verificării existenţei A.D.M. pe teritoriul Irakului şi a existenţei informaţiilor privind susţinerea de către acest stat a organizaţiilor teroriste internaţionale, Coaliţia antiteroristă condusă de SUA a început pregătirea acţiunilor militare, iar în martie 2003 a declanşat războiul împotriva Irakului. Acesta a dus în scurt timp la lichidarea armatei irakiene şi căderea regimului dictatorial condus de SADDAM HUSSEIN.

După încheierea oficială a războiului, la 01.05. 2003, schimbarea regimului în Irak a determinat:

• desfiinţarea partidului BAAS, instrumentul politic al fostului lider irakian, SADDAM HUSSEIN;

• împărţirea teritoriului Irakului, în scopul asigurării normalizării treptate a situaţiei şi prevenirii conflictelor interne, în trei sectoare de responsabilitate (american, britanic şi polonez) a forţelor Coaliţiei;

• numirea de către SUA a unui guvernator civil pentru coordonarea activităţilor de reconstrucţie a ţării;

• constituirea Autorităţii Provizorie a Coaliţiei (APC), care să coordoneze activitatea de reconstrucţie şi democratizare a ţării;

• generarea şi aplicarea Programului de asistenţă pentru Irak, prevăzut a se desfăşura în trei etape:

• prima etapă - stabilizarea internă şi desfăşurarea acţiunilor de ajutor umanitar;

• a doua etapa (18 - 24 luni) - reconstrucţia statului, reformarea instituţiilor civile şi militare, întărirea ordinii şi securităţii publice;

• a treia etapă - alegerea guvernului Irakian şi preluarea de către acesta a tuturor atributelor de guvernare, până la sfârşitul lunii iunie 2004.

Ulterior, a fost constituit primul organ executiv irakian, Consiliul de Guvernare Provizorie, care să guverneze ţara, în baza unui program politic, până la preluarea de către poporul irakian a prerogativelor suverane. Acesta a început să funcţioneze la 13.07.2003, constituit în majoritate din reprezentanţii şiiţilor dar şi ai sunniţilor, kurzilor, creştinilor şi turcmenilor. Totodată, până la sfărşitul anului 2003, au mai fost constituite şi Consiliul Religios Islamic pentru formarea guvernului interimar, a unui Consiliu consultativ şi a unui parlament irakian.

Până în septembrie 2003, a fost constituită Adunarea Constituţională, o nouă structură pentru conducerea Irakului, alcătuită din 250 de membri, care să se ocupe cu elaborarea, în termen de aproximativ un an, a noii Constituţii a Irakului. Până în ianuarie 2004, au fost stabilite procedurile de înlăturare din cadrul instituţiilor guvernamentale a membrilor ce au deţinut funcţii importante în fostul partid BAAS, instrumentul politic al fostului lider irakian şi a fost înfiinţat, deasemeni, Consiliul pentru emiterea edictelor religioase (Fatwa). În perioada februarie- martie 2004, s-a reuşit adoptarea unei Constituţii provizorii şi elaborarea unei Legi electorale.

Autoritatea Militară constituită după înfrângerea Armatei Irakiene a transferat suveranitatea către Guvernul Interimar Irakian (GII), la 01 iunie 2004. Pe 08 martie 2004, a fost adoptată o Constituţie provizorie care a permis GII să guverneze până la desfăşurarea procesului electoral de la sfârşitul anului 2005. Preşedintele Guvernului de Tranziţie irakian, începând cu data de 30.04.2005, este Jalal TALABANI, premier până la acea dată fiind Ayad ALAWI. Anul 2004 se remarcă prin eforturi deosebite depuse de către statele membre NATO, UE şi ONU, în sprijinul programelor de reconstrucţie, de dezvoltare a democraţiei, a guvernării şi desfăşurării alegerilor, în Irak. Până la 30.06.2004, s-a realizat transferul puterii politice de la militari şi redobândirea atributelor suverane de către poporul irakian.

Până la sfârşitul anului 2004, Guvernul irakian a reuşit să preia controlul şi asupra ultimelor oraşe rebele, în vederea organizării alegerilor. În noiembrie 2004, Guvernului Interimar Irakian i s-a încredinţat, deasemeni, de către autorităţile americano-britanice, responsabilitatea securităţii apelor teritoriale irakiene.

Irakienii au votat, pe 30 ianuarie 2005, constituirea unei Adunări Naţionale de Tranziţie formată din 275 membri care vor elabora proiectul unei noi Constituţiii şi vor pregăti calea către noi alegeri naţionale la sfârşitul anului 2005. Pentru aceste alegeri, Comisia Electorală irakiană a declarat, până la finele anului 2004, cca. 56 de partide şi organizaţii autorizate, înscrise. Cetăţenii irakieni rezidenţi în străinătate au putut să-şi exercite votul în centre de votare organizate în aprox. 14 state.

Procesul electoral. Alegerile au fost monitorizate de aproximativ 22.000 de observatori irakieni, 33.000 de reprezentanţi ai formaţiunilor politice şi 120 de observatori internaţionali acreditaţi de Comisia Electorală Independentă irakiană. Pe 14.02.05, aceasta a anunţat rezultatele finale ale alegerilor generale, la care s-au prezentat 58% din alegătorii înregistraţi. Acestea au fost validate pe 17.02.05. Conform rezultatelor finale şi redistribuirii voturilor, în Adunarea Naţională, care are 275 de locuri, vor fi reprezentate următoarele formaţiuni politice: - Alianţa Irakiană Unită, condusă de ayatollahul Al-SISTANI, deţine 140 locuri; - Alianţa kurdă, deţine 75 locuri; - Gruparea politică condusă de fostul premier Ayad Allawi, deţine 40 locuri;- Gruparea politică condusă de fostul preşedinte G. Al-YAWAR- 5 locuri; - Alianţa Frontului Turcoman din Irak –3 locuri; - Elita Naţională Independentă – 3 locuri; (Alte partide: Uniunea Poporului –2; Grupul Islamic din Kurdistan- 2; Gruparea Organizaţiei Acţiunii Islamice în Irak-2; Alianţa Naţională Democratică-1; Gruparea Naţională din Mesopotamia-1; Mişcarea de Reconciliere şi de Eliberare-1).

În Iran, au votat cca. 60.000 irakieni (şiiţi), cifră record, faţă de celelalte 13 state, care au organizat scrutin pt. Irak.

În cadrul referendumului desfăşurat în provinciile kurde din nordul Irakului, pe 30.01.05, simultan cu alegerile legislative, 95% din kurzi s-au exprimat în favoarea independenţei teritoriilor locuite de ei. Alianţa lui ALLAWI cu partidele kurde (PUK şi PDK), constituită pe 11.02.2005, la Irbil, a optat, privind obţinerea funcţiei de preşedinte pentru Jalal TALABANI şi a celei de prim ministru pentru ALLAWI. În schimbul sprijinului acordat acestuia de către liderii kurzi, ei au mai solicitat recunoaşterea Kirkukului drept capitală a Regiunii Autonome Kurde şi considerarea arabilor din Kirkuk, ca având statut de refugiaţi.

Şeful Misiunii Internaţionale ONU a declarat că procesul electoral a respectat normele internaţionale şi constituie un început bun pe calea democratizării. Pe parcursul anului 2004-2005 s-a remarcat o implicare deosebită şi o creşterea a rolului ONU, în problemele constituţionale cheie şi în procesele electorale prin trimiterea unei misiuni tehnice ONU în Irak, pentru evaluarea posibilităţii organizării şi desfăşurării alegerilor la termenul stabilit.

Până la sfârşitul anului 2005 se estimează finalizarea Planului de organizare a administraţiei locale.

În data de 19.09.2005, Parlamentul irakian a înaintat misiunii ONU din Bagdad, o nouă variantă a Constituţiei irakiene (variantă finală aprobată pe 18.09.2005), ce prevede modificări referitoare la identitatea Irakului. Reprezentanţii sunniţi însă, reclamă nesoluţionarea, în noua variantă, a solicitărilor referitoare la federalizarea ţării, debaasificare şi identitatea naţională a statului irakian.

Pentru adoptarea noului proiect al Constituţiei irakiene, Comisia Electorală Independentă irakiană (IECI) a aprobat desfăşurarea referendumului pe data de 15.10.2005. Secretarul general al ONU a solicitat suplimentarea ajutorului internaţional pentru finanţarea referendumului asupra noii Constituţiii irakiene şi a viitoarelor alegeri parlamentare, din 15.12.2005. Pe 30.09.2005, a început campania electorală.

Pe data de 15.10.2005 a avut loc referendumul pentru adoptarea noii Constituţii. Acesta s-a desfăşurat în condiţii bune, forţele aliate asigurând paza secţiilor de votare.

Pe data de 19.10.2005, a început  procesul lui Saddam HUSSEIN.

Adunarea Naţională Irakiană a aprobat un acord încheiat, pe 11.10.2005, de liderii politici irakieni, care va permite amendarea Constituţiei în urma alegerilor din luna decembrie a.c., în scopul obţinerii unui vot favorabil din partea sunniţilor. La discuţii au fost prezenţi preşedintele Jalal TALABANI, preşedintele Parlamentului, Hajem AL HASSANI, vicepreşedintele Ghazi AL YAWER şi şeful Consiliului Suprem al Revoluţiei Islamice din Irak (SCIRI), Abdel Aziz HAKIM.

Situaţia din Irak se menţine în continuare instabilă, ameninţările la adresa securităţii forţelor Coaliţiei, inclusiv ale contingentelor româneşti, rămân la un nivel destul de ridicat. Se remarcă intenţia elementelor insurgente de a destabiliza situaţia din Irak prin producerea unor tensiuni inter-confesionale care ar putea conduce la izbucnirea unui război civil. Prin acţiunile lor, grupările insurgente urmăresc deasemeni, intimidarea statelor care intenţionează să întărească relaţiile cu noul guvern irakian.

Ca obiectiv viitor, în programul Forţelor Coaliţiei, se prefigurează retragerea trupelor străine, atunci când forţele naţionale irakiene vor fi în măsură să preia atribuţiile din domeniul ordinii publice şi apărării naţionale.