Index | Teatre de operaţii
ISTORICUL EVOLUŢIEI CONFLICTULUI DIN BOSNIA
Conform Constituţiei din 1946 Bosnia şi Herţegovina devine una din cele 6 republici care alcătuiesc statul federal iugoslav postbelic (din 1963 RSFI).
În criza care a dus la destrămarea statului iugoslav (1989 - 1992) comunitatea musulmană se pronunţă pentru o Bosnie şi o Hertegovină independente. Parlamentul de la Sarajevo proclamă la 03.03. 1992 (în absenţa reprezentanţilor sârbilor) independenţa Republicii Bosnia şi Herţegovina, care va fi recunoscută la 06. 04. 1992 de către statele UE şi admisă la 22. 05. 1992 în ONU.

Regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor, în care sârbii aveau rolul predominant, s-a constituit în baza prevederilor Tratatului de pace de la Paris, ce a pus capăt primului război mondial. În componenţa sa au intrat mai multe state slave: Serbia, Muntenegru, Slovenia, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina. Încă de la început, în noul stat s-au manifestat tensiuni etnice, culturale, religioase şi economice, deoarece sârbii şi muntenegrenii erau ortodoxi, croaţii şi slovenii, catolici, iar bosniacii, în majoritate, musulmani, fiecare având propriul său nivel de dezvoltare socio-economic.

Pe timpul vieţii lui Tito, tensiunile etnice au fost ţinute în frâu. Moartea lui Tito în 1980, pe fundalul agravării situaţiei economice interne, a contribuit la dispariţia acestui echilibru fragil.

În urma alegerilor generale în 1990, Croaţia şi Slovenia au hotărât să părăsească Federaţia iugoslavă, ceea ce a determinat izbucnirea luptelor între armată şi formaţiunile paramilitare sârbe şi forţele croate. Rărboiul a încetat în 1992, la intervenţia organizaţiilor mondiale, care au trimis misiuni de pace între cele două ţări. Tot în 1992, războiul civil s-a mutat în Bosnia- Herţegovina, care prin referendum, şi-a proclamat independenţa.

Sârbii din Bosnia şi Herţegovina proclamă la 07. 04. 1992 o republică independentă a populaţiei sârbe iar croaţii declară la 03.07.1992 un stat independent în Sud - Vestul Bosniei şi Herţegovinei.

Războiul civil izbucnit în aprilie 1992 face, în decurs de un an, peste 50.000 de morţi, iar peste 2 milioane de bosniaci sunt obligaţi să se refugieze în alte zone, locuite de conaţionali. Din fostele republici iugoslave, Bosnia şi Herţegovina cunoaşte, după proclamarea independenţei în 1992, cel mai dureros şi tragic destin. Războiul civil, care opune cele trei etnii, pustieşte ţara, determină masive deplasări de populaţie şi sute de mii de victime. După trei ani de confruntări interetnice sângeroase, eşecul unei misiuni de impunere a păcii (UNPROFOR) şi presiuni şi intervenţii politico-militare internaţionale, în noiembrie 1995, a fost semnat Acordul de la Dayton, ce a consemnat apariţia unei entităţi statale, constituite din Federaţia croato-musulmană şi Republica Srpska (a sârbilor).

Încercările ONU şi ale UE de a prezenta un plan de pace general acceptat (crearea, pe teritoriul Bosniei şi Herţegovinei, a unui stat federal compus din trei republici autonome: sârbă, musulmană şi croată) eşuează până în decembrie 1995.

Constituirea noii Federaţii Croato-Musulmană  (51 % din teritoriu) şi a republicii sârbilor – R. Srpska (49 % din teritoriu), care au fost urmare a Acordului de la Dayton din SUA , pune capăt razboiului civil. Acordul de pace este semnat la Paris în data de 14.12.1995.

În baza Acordului de pace de la Dayton, Consiliul de Securitate al ONU a mandatat NATO să asigure aplicarea prevederilor acestui document. NATO prin ARRC (Corpul Aliat de Reacţie Rapidă/Allied Rapid Reaction Corp), a lansat o vastă operaţie, numită ,,Joint Endeavour”. A fost constituită o forţă internaţională, la care au fost invitate să participe şi state nemembre NATO, numită IFOR (Implementation Force /Forţa de Implementare), care şi-a început activitatea la 20 decembrie 1995. Astfel, forţele ONU sunt înlocuite de un contigent de trupe internaţionale sub comandament NATO, cu misiunea de a supraveghea aplicarea acordurilor de pace. Mandatul pentru un an, al IFOR, prevedea urmărirea retragerii forţelor şi armamentelor în locurile indicate, să contribuie la reluarea unei vieţi normale, să refacă infrastructura rutieră şi feroviară, să repare aerodromurile, să asigure împreună cu OSCE desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor generale prevăzute în septembrie 1996.

În cadrul acestei misiuni NATO, Armata Română şi-a evidenţiat aportul, pentru prima dată în acest teatru de operaţii, prin activitatea unui batalion de geniu (mandat iniţial de zece luni, martie –decembrie 1996, după care acesta a fost prelungit), care a depus un efort deosebit, atât la refacerea infrastructurii (poduri, drumuri, căi ferate) cât şi în cadrul unor proiecte umanitare realizate atât în R. Srpska cât şi în Federaţia Croato-Musulmană. Drumul spre un stat multietnic cu instituţii democratice se dovedeşte a fi dificil. În pofida rezultatelor bune privind instaurarea păcii şi revenirea la o viaţă normală în Bosnia-Herţegovina, realizate în timpul misiunii IFOR, după încheierea mandatului acesteia, în decembrie 1996, Consiliul Alinţei Nord-Atlantice a decis prelungirea duratei prezenţei forţelor NATO pe acest teritoriu. Astfel, la sfârşitul mandatului IFOR, sarcinile fostei misiuni au fost transferate unei noi misiuni SFOR (Stabilisation Force/ Forţa de Stabilizare), operaţia primind numele de Joint Guardian.

Misiunea SFOR a fost autorizată de Consiliul de Securitate ONU la 12 decembrie 1996 şi a primit mandatul de a preveni reizbucnirea conflictului, de a continua procesul de pace, de a sprijini organizaţiile civile nonguvernamentale, de a ajuta reîntoarcerea refugiaţilor şi de a coopera cu Forţa Internaţională de Poliţie a Naţiunilor Unite/ U.N. International Police Task Force, precum şi cu Tribunalul Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie/International Criminal Tribunal for the Former Yugoslavia.

Efectivele iniţiale ale SFOR au fost de 32.000 de militari, apoi pe măsura detensionării situaţiei, acestea au scăzut ajungând la 12.000 de militari la începutul anului 2003. Pe lângă statele membre NATO au continuat să participe cu trupe şi ţări din afara tratatului, în martie 2003, erau angajate în misiune 18 state NATO şi 15 state nemembre NATO.

În pofida crizelor din Kosovo şi a celei legate de statutul oraşului Brcko, situaţia politică va continua să se stabilizeze lent. Totuşi, la sfârşitul anului 1998, 1,2 milioane de bosniaci continuau să trăiască refugiaţi în străinătate, iar din cei 1 milion care s-au mutat în alte zone ale Bosniei şi Herţegovinei numai 150.000 şi-au exprimat dorinţa de a reveni în locurile de baştină, unde ar deveni minoritate etnică.

În 1996-1998, nivelul producţiei a revenit la rate mai ridicate, dar în 1999 şi 2000, creşterea a încetinit vizibil. Marca germană (ulterior euro) introdusă ca monedă naţională în 1998 a fost larg acceptată, astfel încât Banca Centrală a Bosniei şi Herţegovinei şi-a mărit rezervele. Statul a primit asistenţă pentru reconstrucţie, precum şi ajutoare umanitare de la comunitatea internaţională.

O serie de evenimente ostile şi subversive, continuă să menţină instabilă, în continuare, situaţia de securitate din această zonă a Balcanilor: existenţa armamentului şi a muniţiilor asupra populaţiei civile; existenţa armamentului şi a muniţiilor asupra populaţiei civile; reacutizarea, fără precedent după 1999 a conflictelor din provincia Kosovo şi riscul extinderii acestora; cazuri referitoare la terorismul internaţional, în care sunt implicate persoane suspectate de legături cu organizaţiile teroriste al-Qaeda şi Grupul Armat Islamic; existenţa tendinţelor separatiste privind crearea unui stat autonom – Herţegovina; achiziţionarea de armament de pe piaţa Bosniei şi Heţegovinei, de către organizaţiile teroriste internaţionale; folosirea vehiculelor capcană sau deschiderea focului asupra patrulelor şi obiectivelor SFOR (Forţa de Menţinere a Păcii) din Bosnia Herţegovina ; existenţa perpetuă a confruntărilor interetnice.

În Bosnia şi Herţegovina staţionează în continuare soldaţi SFOR, controlul autorităţilor internaţionale este riguros, iar ajutorul financiar extern impresionant.

Echilibrul intern este asigurat de forţele NATO şi mai nou, UE. În primăvara 2004, ca expresie a stabilizării relative din BiH, SUA a decis să transfere majoritatea misiunilor de securitate către UE. La 14 iunie 2004, s-a decis ca un număr limitat de forţe americane să rămână în ţară.

Conform deciziei miniştrilor apărării, din statele membre NATO, conducerea SFOR a confirmat că, datorită îmbunătăţirii situaţiei de securitate din Bosnia şi Herţegovina (BiH), până în luna iunie 2004, efectivele Alianţei din această ţară au fost reduse, de la 12 000 de militari, la aproximativ 7 000 de militari. Fiecare din cele trei brigăzi ale SFOR a fost redenumită “Forţă Multinaţională de Acţiune” (MNTF). Concomitent, o mare parte din tehnica de blindate şi armamentul greu au fost retrase din BiH. Schimbările au făcut posibilă tranziţia spre o nouă misiune a UE, care beneficiază de sprijinul Comandamentului NATO de la Sarajevo.

Pe 02.12.2004, EUFOR a preluat toate misiunile militare ale NATO în BiH. Militarii din forţele de menţinere a păcii ale UE din Bosnia –Herţegovina vor avea ca misiune principală prinderea criminalilor de război şi anihilarea reţelelor mafiote care îi sprijină pe aceştia.

Începând cu anul 2004, UE a aprobat acordarea unor sume importante pentru BiH, în scopul sprijinirii proceselor de reformă şi de integrare în structurile europene.

Pe 09.05.2005 a fost aprobată numirea lui Ivo Miro Jovic (reprezentant croat) în funcţia de membru al preşedinţiei tripartite a BiH. Membrii preşedinţiei tripartite au un mandat de 4 ani şi preiau pentru o perioadă de 8 luni, prin rotaţie, funcţia de preşedinte în exerciţiu al preşedinţiei tripartite (Bosnia – Herţegovina şi R. Srpska).

În mai 2005, Sulejman Tihic, membrul bosniac al preşedinţiei tripartite a BiH şi lider al Partidului Acţiunii Democrate a declarat că partidul său va lansa un plan ce prevede divizarea BiH în 5 regiuni economice şi descentralizarea guvernului pe trei niveluri de autoritate: locală, regională şi statală. Reprezentanţii celor 11 partide politice din BiH, iniţial, nu au ajuns, în prima fază a negocierilor, la un acord politic privind organizarea poliţiei BiH, datorită respingerii propunerilor de către reprezentanţii partidelor sârbe. Înaltul reprezentant pentru BiH, Paddy Ashdown, a declarat că BH a pierdut o oportunitate de integrare în Europa, iar preţul va fi plătit de cetăţenii BiH şi R. Srpska.

Preşedintele Adunării Naţionale a R. Srpska (R.S.), Dusan Stojicic, a declarat că Adunarea Naţională a R.S. şi Consiliul Poporului RS nu au aprobat "Declaraţia privind includerea R.S. în sistemul de apărare al BH" şi rezoluţia privind desfăşurarea reformei în sistemul apărării. Deasemeni Adunarea Naţională a R. Srspka nu a acceptat acordul privind reforma poliţiei în BH, discutată în cadrul negocierilor recente, fapt ce ar putea atrage eventuale sancţiuni împotriva RS.

În cadrul programului de reforme ce trebuie îndeplinite, în conformitate cu cerinţele Comunităţii Internaţionale, până la sfârşitul anului 2005, reforma ministerelor apărării din cele două entităţi politice (R.Srpska şi Federaţia Bosnia şi Herţegovina) şi realizarea reformei poliţiei sunt obiective prioritare de îndeplinit.

În luna octombrie 2005, în urma unor negocieri, cele două părţi ajungând la un consens, s-a hotărât desfiinţarea ministerelor apărării, din cele două entităţi, începând cu ianuarie 2006. Acordul de unificare a sistemului apărării prevede transferul autorităţii de la nivelul fiecărui stat, la cel federal – crearea unui singur minister al apărării şi o singură armată, cu buget şi structură de comandă unică, începând cu anul 2006. Acceptarea reformei apărării de către parlamentele RS şi Federaţia BH ar reprezenta o etapă importantă pentru construirea unui stat bosniac puternic.

Deasemeni, tot în octombrie 2005, s-au făcut paşi importanţi şi în cadrul reformei poliţiei, Consiliul de Miniştri al BH, acceptând "Acordul de restructurare şi reformă a poliţiei BH", în forma adoptată de Adunarea Naţională a R.Srpska.

Pe 29.11.2005, OSCE, a cărei misiune este de a supraveghea şi sprijini evoluţia BH, privind adoptarea reformelor şi integrarea în structurile euroatlantice, va organiza la Sarajevo o conferinţă pentru a se analiza Acordul de la Dayton.