Index | Teatre de operaţii
ISTORICUL EVOLUŢIEI CONFLICTULUI DIN AFGANISTAN
Fiind considerată o zonă geostrategică importantă după cel de-al doilea război mondial, URSS a sprijinit crearea şi întreţinerea armatei afgane, s-a implicat cu serviciile secrete în asasinatele politice din anii 1973, 1978 şi 1979 şi în lovitura de stat din 27.12.1979, culminând cu intervenţia Armatei Roşii din 28.12.1979.
Prin invazia sovietică, Afganistanul a devenit un câmp de luptă fierbinte al confruntării EST - VEST în condiţiile răbufnirii războiului rece. În războiul civil care a continuat, guvernul comunist a fost sprijinit de trupe sovietice, iar rezistenţa islamică afgană a primit ajutor din partea SUA, PAKISTANULUI şi a lumii arabe de orientare sunnită.

La 14.04.1988, prin acordul mediat de ONU şi încheiat de către puterile garante URSS şi SUA, este prevăzută retragerea trupelor sovietice şi crearea unui stat afgan neutru.

Încheierea retragerii trupelor sovietice la 15.02.1989 nu a pus capăt luptelor dintre fracţiunile interne ale partidului de guvernământ precum şi nici acordul ruso - american din 01.01.1992 de sistare a livrărilor de armament partilor angrenate în conflict.

Proclamarea Jihadului (războiul sfânt) împotriva guvernului ateu de la Kabul, a determinat ca voluntari din ţările vecine dar şi din întreaga lume arabă să se înroleze în forţele mujahedine "Luptătorii pentru libertate", sprijinite de Pakistan, Iran şi SUA care aveau interese strategice în zona.

La 16.04.1992 în urma ofensivei mujahedinilor, preşedintele de atunci, Najibullah, este înlăturat de la putere, iar Consiliul Mujahedinilor, constituit la 28.04.1992 proclamă Afganistanul Republica Islamică.

Prăbuşirea regimului Najibullah nu a însemnat şi revenirea păcii în Afganistan, fapt pentru care nu s-a putut constitui un guvern de Uniune natională, războiul civil continuând şi făcând încă 40 000 victime între 1992 - 1996.

În 1994 în lupta pentru putere apar miliţiile talibanilor fundamentalişti, care modifică radical raportul de forţe.

În septembrie 1996, talibanii ocupă capitala Kabul, iar până în 1998 îşi extind controlul asupra a peste 90% din teritoriul afgan. Noile autorităţi proclamă la 26.12.1997 - Emiratul Islamic Afganistan. Noua putere introduce şi aplică riguros legile islamice tradiţionale.

Guvernul de tranziţie instalat de miliţiile talibane s-a declarat singura putere legitimă solicitând locul Afganistanului în ONU. Această cerere nu a fost aprobată, guvernul taliban fiind acuzat de încălcarea sistematică a drepturilor omului şi sprijinirea grupărilor teroriste internaţionale.

Somaţiile organismelor democratice internaţionale adresate guvernului taliban de a înceta sprijinirea grupărilor teroriste de pe teritoriul acestui stat nu au fost respectate, numeroase astfel de grupări extinzându-şi acţiunile la nivel zonal şi chiar mondial (Al-Qaeda, Jihadul Islamic Egiptean, Organizaţia Harakatul-mujahedeen).

Atentatele teroriste din 11.09.2001 din SUA au determinat constituirea Coaliţiei Internaţionale Antiteroristă implicată ulterior în operaţia de înlăturare a guvernului de la Kabul, lichidarea miliţiilor talibane şi a organizaţiilor teroriste cu baze pe teritoriul afgan.

Acţiunile de stabilizare şi reconstrucţie a Afganistanului continuă şi în prezent prin aportul Coaliţiei Antiteroriste, inclusiv a României. Prima participare românească, la efortul comun susţinut de comunitatea internaţională, pentru democratizarea acestui stat, a fost consemnată prin misiunile executate de personal şi tehnică din dotarea MApN, în cadrul misiunilor ISAF (Forţa Internaţională pentru Asistenţă de Securitate) şi a operaţiunii "Enduring Freedom" din anul 2002.

În 2001, la Conferinţa statelor membre NATO, de la Bonn, Germania, Forţele Coaliţiei au stabilit un proces de reconstrucţie politică, ce a rezultat în adoptarea unei noi Constituţii şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale din 2004. Proiectul noii Constituţii afgane a fost elaborat în perioada 14 decembrie 2003-04 ianuarie 2004 şi a fost adoptat pe 16 ianuarie 2004.

Pe 09.10.2004, Hamid KARZAI a devenit primul preşedinte ales în mod democratic, al Afganistanului, înlocuindu-l pe preşedintele interimar, B. RABANI. Pe 07.12.2004, la Kabul, a avut loc ceremonia de învestire a noului preşedinte. În noul guvern afgan, 10 posturi aparţin etniei paştune, 7 etniei tadjice, 5 etniei hazare, 2 etniei uzbece, unul etniei turkmene şi unul etniei balushi.

OSCE a trimis observatori pentru alegerile prezidenţiale într-o serie de localităţi afgane: Kabul, Kandahar, Herat, etc. Preşedintele Comitetului Militar al NATO a declarat în octombrie 2004, că Alianţa Nord-Atlantică trebuie să-şi extindă misiunea din Afghanistan, după alegerile prezidenţiale, pentru ca eforturile depuse privind democratizarea acestui stat, să nu fie zadarnice.

În cadrul Programului de Dezarmare, Democratizare, Reintegrare (DDR), până la sfârşitul anului 2004, cca. 19.987 militari afgani au fost dezarmaţi, 16.691 demobilizaţi, iar 15.585 consideraţi reintegraţi în societatea civilă. Statele membre NATO precum şi UE sprijină deasemeni, desfăşurarea unui amplu proces de reconstrucţie a Afganistanului, asumându-şi responsabilităţi multiple în cadrul Programului de Reconstrucţie Teritorială (PRT).

În luna decembrie 2004, la Kabul s-au desfăşurat lucrările Conferinţei Naţionale Antinarcotice, la iniţiativa preşedintelui Hamid KARZAI, în scopul adoptării unei strategii comune privind combaterea producţiei şi traficului de droguri. Cu toate că, în anul 2005, s-a înregistrat o scădere a producţiei de opium (cu 2,4%- 4,1 tone) faţă de anul 2004, Afganistanul rămâne totuşi cel mai important producător, de acest tip de narcotice, acoperind 87% din producţia mondială. Marea Britanie şi-a exprimat dorinţa ca începând cu anul 2005, să se implice mai mult în combaterea producţiei de droguri din Afghanistan.

În martie 2005 Consiliul de Securitate al ONU a decis prelungirea cu un an, a mandatului Misiunii de Asistenţă ONU în Afghanistan (UNAMA). Până la începutul anului 2006, NATO intenţionează extinderea zonei de responsabilitate pe întreg teritoriul afgan, acest obiectiv vizând atât misiunea ISAF, sub conducere NATO (misiune ce asigură un climat de securitate pentru împlementarea programelor de dezvoltare), cât şi ,,Enduring Freedom” (misiune ce are ca obiectiv distrugerea reţelelor teroriste), sub conducere americană.

Se estimează ca până la sfârşitul anului 2006, Armata Naţională Afgană va avea un efectiv de 40.000 militari, iar până în 2008 acestea vor ajunge la 70.000 mil.

La iniţiativa conducerii forţelor coaliţiei, în luna mai 2005, Guvernul afgan a implementat un program pentru reîntoarcerea şi reintegrarea insurgenţilor în societatea afgană, cunoscut sub denumirea de Programul de Consolidare a Păcii (PCP). Acest program a apărut ca urmare a revigorării mişcării Taliban şi este deschis membrilor grupării Taliban, Hezb-e Islami-Gulbuddin (HIG), comuniştilor şi altor grupuri de persoane rămase în afara cadrului instituţional. Tot în mai a.c., peste 1000 de clerici au semnat o declaraţie care face apel la calm către credincioşii musulmani, iar unii membri ai "ULEMA" (Consiliul Suprem al credincioşilor islamici) au anunţat că "Jihadul" nu mai este în vigoare în Afganistan, iar orice act de violenţă în numele "Jihadului" este neavenit.

Datorită desfăşurării pregătirii procesului electoral pentru alegerile parlamentare, din 18.09.2005, situaţia din Afghanistan nu a exclus o uşoară deteriorare, pe fondul iritării între liderii opoziţiei şi conducătorii grupărilor teroriste, care a revigorat acţiunile insurgente. Cu toate că, atentatul suicidar nu este propriu culturii tradiţionale afgane, legăturile dintre numeroase grupări ce acţionează în zonă (Al Qaeda, Mişcarea Islamică din Uzbekistan, Mişcarea Talibană, HIG (Hezb-e Islami-Gulbuddin) şi luptătorii ceceni), au asigurat resursele umane şi materiale necesare promovării acestui gen de atacuri. Ţintele vizate au fost în special sediile şi personalul organizaţiilor non-guvernamentale, observatori din partea unor organizaţii şi instituţii internaţionale şi autorităţile locale. Motivaţiile generale care stau la baza recrutării şi determinării executării unor astfel de atacuri sinucigaşe: - financiare: familia "şahidului" (martirului) primeşte recompense financiare consistente (câteva mii de dolari); - religioase: promisiunea unei "vieţi eterne, permisiunea de a vedea faţa lui Allah" şi privilegiul de a promite aceeaşi viaţă pentru 70 din rudele sale.

Cu toate că, în Afghanistan au fost iniţiate o gamă largă de activităţi care au avut ca scop subminarea procesului electoral, acesta s-a desfăşurat fără incidente majore de securitate. Astfel, pe 18.09.2005, au avut loc primele alegeri parlamentare şi provinciale, după anul 1969. Guvernul afgan a decretat această dată sărbătoare naţională. Prezenţa populaţiei la vot a fost inferioară (50%), celei de la alegerile prezidenţiale, dar evenimentul este marcat ca unul definitoriu, în istoria ţării. În perioada 19.09-09.10.05 s-a desfăşurat numărarea voturilor, 10-21.10.05, a avut loc anunţarea rezultatelor preliminare şi depunerea contestaţiilor, iar în data de 22.10.05 s-au anunţat rezultatele oficiale.